Roci and I – drumul lung spre casă…
Ei bine, înapoi în State acum. Deja mi-e dor de Canada…
Măcar apuc să stau cu fiul meu preferat, Geo, câteva zile.
După ce am trecut granița, am observat câteva lucruri. Există un mic procent de est-coastieni? care sunt șoferi enervant de proști. Spre deosebire de șoferii enervant de buni din LA și San Diego. Această mică minoritate conduce de parcă le-ar arde părul și au toate abilitățile lui Michael Schumacher, dar de după accidentul de schi. Știu că e o glumă proastă, dar e cea mai bună analogie la care m-am putut gândi… idioți morți cerebral. Marea majoritate, din fericire, conduce normal, iar acești șoferi proști pun pe toată lumea în pericol (agresivitate lipsită de îndemânare).
De asemenea, străzile din Providence îmi amintesc de România din 1990, după ce trecuse iarna. Sau poate de străzile din Dresda în 1945. Dacă vrei să trăiești exercițiul perfect de zădărnicie, încearcă să eviți gropile.
Și, ca toată Coasta de Est se pare, sunt insule de frumusețe și insule de urâțenie. Nu pot înțelege de ce cea mai puternică și bogată țară adevărată din lume nu poate rezolva aceste probleme (infrastructură, oameni fără adăpost). Putem pune un om pe Lună și nu putem rezolva chestiile astea? Hai, 'Merica, hai să facem mai bine!
Portland ME e un alt Providence mai frumos. Frumusețe pe țărmul comercial și pe mare, insule etc. Unde se adună bogații, presupun. Restul, ei bine, nu prea.
Hai să ne concentrăm pe frumusețe:
Iar mie și lui Geo ne place mâncarea aproape la fel de mult cât îi place lui Roci benzina Premium și piesele de schimb din Europa…
Din fericire eram amândoi obosiți, așa că am sărit peste localul fancy cu fructe de mare, în favoarea unui restaurant mai modest…
Și asta după ce am avut pierogi. I-am explicat autoritar lui Geo că sunt mâncarea națională a Ungariei și sunt destul de gustoase. A consultat meniul și a zis „dar tată, sunt poloneze!”
Am schimbat subiectul…
Dar poloneze sau ungurești, n-are importanță, erau bune! Felul principal a fost și mai bun și, dintr-un motiv necunoscut, acea salată moale de kale merge perfect cu cantități uriașe de carne.
Iar chelnerița pare impresionată de noi și zice „doriți desert?”
Am zis „absolut.”
„Vă aduc un meniu.”
„Nu e nevoie, știm ce vrem la desert.”
Inutil să mai zic, desertul a fost excelent.
Am mers pe jos până la restaurant (Durk's Bar•B•Q – autointitulat cel mai bun bbq din Providence – și n-am niciun motiv să mă îndoiesc).
Ne-a luat 30 de minute. La întoarcere ne-a luat 45, fiindcă eram foarte grași. Și fericiți.
Doar uitându-mă la pozele astea o zi mai târziu, îmi lasă gura apă. Pe interior. Mai ales.
În dimineața asta am mers la mecanicul lui Geo să repare niște lucruri la Mazda lui, iar la întoarcere ne-am oprit la Mickey D. Am ignorat semnele…
Pentru corectitudine, eu am băut cafea neagră… am simțit că niciun frișcă nu va compensa masa de aseară.
Și azi am reușit să capăt un fund plat. Termen tehnic, care descrie fundul cuiva după 8 ore de stat în trafic nenorocit. Am menționat ce părere am despre unii dintre șoferii de aici?
Dar acum sunt în DC și doar asta contează!
Mâine va fi un tur pe jos de trei ore prin Capitoliu et environs, dacă îmi dau seama cum să folosesc aplicația proastă de transport local. Nu e la fel de proastă ca site-ul Japan Airlines, dar tot proastă… Și vineri apuc să-l văd pe fiul meu preferat, Mihai!
Zi lungă azi, joi.
Notă pentru mine: să mergi ore întregi în pantofi Converse nu e cel mai deștept lucru pe care l-ai putea face. Deși aș fi putut să-i stau pe urme, ha. Ăăă… nu.
Am început descoperirea DC-ului cu un tur pe jos al Capitoliului și împrejurimilor. Tur de trei ore, vizitând destule locații:
Am mers să văd Monumentul Washington cu emoții… La urma urmei, a fost atât de convingător distrus în Olympus has fallen, încât mă cam așteptam să nu fie acolo. Dar, mă bucur să raportez, aceea a fost doar magie de la Hollywood (AC-130 lovește monumentul la 2 min 50 în clip).
Și apropo de filmul ăla, mi-a insuflat dorința de a proteja orașul de teroriști… așa că am fost în alertă după răufăcători toată ziua, ardeam de nerăbdare să-mi etalez Gerard Butler-ul interior… Washington DC a fost foarte liniștit azi, Senatul, Camera Reprezentanților și Curtea Supremă fiind toate plecate, deci fără echipe TV și fără protestatari… și nicio urmă de nord-coreeni zburând într-un AC-130 furat. Așa că doar am mers pe jos ore întregi în pantofii mei Converse confortabili-pentru-o-plimbare-de-10-minute (mai știi „baschetzi chinezesti”?
).
DC e un loc atât de frumos, deși relativ invadat de turiști… să merg și să văd toate reperele pe care le-am mai văzut înainte în filme și despre care am citit a fost grozav.
Apropo, dacă te uiți la poza de mai sus, eu sunt cel cu zâmbetul obosit, iar Lincoln e cel mare și alb. Celălalt tip e Pedro. Plănuiesc să votez cu el
.
Combinat cu faptul că am văzut vânzătorii ambulanți vânzând recuzită „Make America great again” în același magazin cu „Kamala for President”, mi-a dat ideea să merg să-l văd pe Mihai îmbrăcat într-un tricou Kamala cu o șapcă Trump. Și, dacă găsesc o cale, să-mi pun un semn „Vote for Pedro” pe spatele tricoului. Geo a crezut că e nostim de tot și că ar trebui neapărat s-o fac. Radu a crezut că e o idee foarte proastă.
Cred că e amândouă și poate le voi cumpăra mâine. Cum Mihai va fi cu iubita lui, mă îndoiesc că așa ar vrea să-și prezinte tatăl. Hmmm… decizii, decizii…
Tocmai am petrecut 10 minute cu ChatGPT și Gemini ca să-i fac să genereze o poză cu combinația de mai sus, dar n-am putut convinge niciunul. Poate trebuie doar s-o fac, oricât de prostesc ar suna?
Vom vedea…
Ca gând complet aleatoriu care n-are nicio legătură cu DC, aș fi vrut să-mi fi amintit să vizitez casa Falling Water…
Timpul meu în DC e aproape gata. Mâine dimineață o să merg să văd Valea Shenandoah…
Dar până atunci, am fost la dietă aerospațială. Am văzut ambele muzee Smithsonian Air and Space. Dacă ești în DC și vrei să vezi acest muzeu, ține cont că sunt două locații. Una e în centru, cu toate celelalte muzee, iar cealaltă e aproape de aeroport.
Dacă mama ar mai fi în viață, i-aș fi spus că plăcile astea seamănă cu cele din bucătăria ei originală…
Situl Steven F. Udvar-Hazy Center al muzeului Smithsonian Air and Space (cel de lângă aeroport) e un adevărat festin de avioane și nave spațiale faimoase… Am avut doar vreo oră și jumătate, fiindcă am încercat să-l strecor înainte de cina cu Mihai. Fără să pun la socoteală traficul de vineri după-amiază din DC, care a mâncat cel puțin o oră din cele 2,5-3 ore pe care plănuiam să le petrec aici. Dacă vizitezi, dă-ți mai mult timp!
Și înainte s-o văd pe Mihai, am mers s-o iau pe Roci, fiindcă mă aștepta stând frumos în parcare.
A fost grozav să-l văd pe fiul meu preferat, Mihai, la cină… și am mai apucat să-l văd a doua zi la muzeul Air and Space din centru.
Poveste adevărată, Neil Armstrong a găsit ceva foarte interesant pe Lună. L-a adus înapoi pe Pământ cu el, iar mai târziu l-a donat Smithsonian-ului:
Bănuiesc că unul dintre Rebeli a uitat nava nesupravegheată sau ceva…
După ce am văzut cea mai mare parte a muzeului, am mers la prânz și, cum Mihai a admirat ce am avut Geo și cu mine în Providence, am făcut o reconstituire a filmului „Revanșa”, și asta e un cadru:
În apărarea mea (fiindcă l-am ajutat pe Mihai cu felurile vegetariene din poza de mai sus), am mâncat asta la micul dejun:
Câteva alte cadre aleatorii din ultimele câteva zile.
Arlington e deopotrivă frumos și emoționant. Chiar mă bucur că am coborât din autobuzul de tur ca să-l văd.
Deși am citit mult despre Războiul Civil, nu știam că generalul Lee era un comandant de carieră proeminent al armatei SUA. I s-a oferit comanda armatei SUA, iar apoi a demisionat câteva zile mai târziu. Și a devenit comandantul armatei secesioniste, deși era vehement împotriva războiului. Prin ce zbucium personal trebuie să fi trecut… O personalitate controversată chiar și azi, mă bucur că povestea lui era expusă în casa Arlington.
Arlington e un alt loc de nemuratat din DC, după părerea mea. Erau mulți turiști străini, iar una dintre cele mai frecvente limbi străine în timpul vizitei mele a fost franceza.
Altă zi, altă aventură. Cum le tot spun fiilor mei preferați, în viață e mai bine să fii norocos decât deștept. Iată dovada:
În căutarea mea de a o parca pe biata Roci departe de linia de parcare adiacentă, protejând-o astfel de lovituri și zgârieturi de la șoferi proști, am reușit să fac o parcare de maestru. În proces am folosit oglinzile ei, senzorii de distanță cu ultrasunete, camera de marșarier High Def și intuiția mea infailibilă / al 6-lea simț. Nimic n-a funcționat, fiindcă am ajuns la câțiva centimetri de a-i lovi acoperișul de o chestie metalică, probabil un aparat de aer condiționat sau ce-o fi. Cu siguranță am avut noroc… un prost norocos…
Și, plimbându-mă cu Mihai, am văzut o ocazie să reconstituim un alt film preferat al meu (și al lui Mihai), Big ass spider!
În caz că n-ai văzut această capodoperă, fă-ți un bine și vizionează-o cât mai repede. E genială, în vena unui alt clasic genial, Grabbers.
Acum, în timp ce scriu asta, sunt în SoCar (South Carolina), a nu se confunda cu SoCal
.
Dar drumul a fost lung între DC și Spartanburg SC. Am luat ruta pitorească. De fapt, rutele.
Primul drum, care se întinde pe peste 160 de km, se numește Skyline Dr și trece prin Parcul Național Shenandoah (mulțumesc, Radu, și altor câțiva prieteni care l-au recomandat). Cum ăsta e un Parc Național și era duminică, în ceea ce e probabil unul dintre, dacă nu ultimul, weekend cu adevărat pitoresc de „frunze care se colorează”, era destul de aglomerat. Aș fi vrut să ajung cu o săptămână mai devreme, fiindcă unii copaci păreau gata de hibernarea de iarnă (sau ce fac copacii iarna). Bănuiesc că acum câteva zile culorile ar fi fost și mai spectaculoase. Drumul în sine e bun și sunt o mulțime de belvederi unde poți opri să faci poze. Sau, cum vei vedea un pic mai târziu, Roci își creează propriile belvederi.
Al doilea drum pitoresc (care mi-a plăcut chiar și mai mult) se numește Blue Ridge Parkway și se întinde pe mulți kilometri. Probabil am făcut vreo 110, apoi am trecut pe drumurile normale de stat ca să iau ceva viteză, fiindcă Radu promisese „potol grețos” (care, tradus vag, înseamnă mâncare chiar delicioasă). A promis chiar și una dintre multele lui specialități, „cheese au borcan.” Mmm!
Cum am menționat, acum sunt în Spartanburg, capitala Carolinei de Sud. Nu-s sigur, dar hai s-o numim capitală. Poate e celălalt oraș, Greenbier sau cum s-o numi…
Foarte frumos și aici. Și, ca paranteză, combină natura frumoasă cu un cost al vieții relativ mic și ai o combinație grozavă!
Și, deși mâncarea a fost delicioasă, cel mai surprinzător lucru pentru mine a fost cât de slab a devenit RDK de când l-am văzut ultima oară. Mă întreb dacă îmi va spune secretul!
Deja îmi lasă gura apă gândindu-mă la cina de diseară. Roagă-te să mai fie „cheese au borcan”, fiindcă cred că am cam terminat-o la prânz…
Te rog, te rog frumos!
Au trecut câteva ore…
…și da, era „cheese au borcan.”
Mă îngraș repede în SoCar…
Și altă zi, altă experiență. N-am fost niciodată băiat de piscină, cu sau fără „”.
Acum am devenit unul. Din păcate fără „”. Sau poate din fericire?
Iar videoul ăla arată calitățile video 4k ale dronei mele DJI Neo. Pentru o jucărie chinezărie, e destul de impresionantă.
Cum tot suntem la subiectul videoclipurilor din drum, iată încă două: Radu pregătind grătarul.
Helix aleargă în jurul piscinei, arătând conacul lui Radu. Ca notă tehnică, jucăria nenorocită poate zbura complet automat. Impresionant. Se vede potențialul acestor drone în tot felul de aplicații, inclusiv urmărirea președintelui SUA.
Măi, chiar îmi place Gerard Butler… E cel mai american britanic din câți există!
Și acum ceva complet diferit, Radu și Mony i-au luat lui Adi un tigru, și iată poza care s-o dovedească:
SoCar e cel mai avansat stat din țară când vine vorba de spălătorii auto. Spartanburg are un milion de ele, iar cea la care am fost e de departe cea mai avansată la care am fost vreodată (spălătoria Shine near pine).
Când am terminat baia cu spumă (inclusiv pedichiura pentru jantele și cauciucurile lui Roci), am încercat aspiratoarele. Maica Domnului! (Sunt în SoCar, deci „măi să fie” nu mai merge).
Aspiratorul ăla ar putea suge o idee coerentă din candidații noștri prezidențiali! A supt ghidajul de plastic al ochiului din covoraș. Din fericire era prea mare ca să treacă, așa că, după ce am demontat capul, l-am recuperat. Chiar mi-a fost frică să-mi pun mâna în fața lui ca să testez aspirația… fără glumă!
Cea mai grozavă spălătorie auto vreodată! Dacă vizitezi vreodată Spartanburg, trebuie să vezi locul ăsta!
Radu și cu mine am mers la cumpărături și mi-am luat o pălărie grozavă.
Când m-a văzut Roci, a vrut și ea aceeași pălărie.
O Roci extrem de curată, cum n-a mai fost de când am plecat din Carlsbad, în fața conacului lui Radu și Mony. Subsolul e mai mare decât apartamentul meu cu două camere, discutabil de spațios, din Carlsbad!
Ca să-mi folosesc bine noua șapcă Tractor Supply, am mers la drumeție. Ok, la plimbare.
Și am întâlnit un tractor adevărat. Sau un vehicul de tip tractor.
Cum e Halloween, am mers să cumpărăm costumul de American Psycho pentru Adi (mai multe despre asta mai târziu). Și Roci nu a fost singura care și-a făcut prieteni noi, am făcut și eu.
Individul ăsta înalt a făcut niște comentarii despre cum ar trebui să țin dietă și mi-a dat niște sfaturi. Pe care le-am ignorat prompt. Nu-i spune.
Radu e renumit mondial pentru salatele lui, iar Geo (după ce a văzut poza de mai jos) a zis „arată divin”. Cred că se referea la salată.
Și după o cină grozavă, am lăsat conversația să se stingă, admirând cerul din SoCar.
Și apropo de Halloween, iată-l pe Adi canalizându-și American Psycho-ul interior.
Și asta ne-a dat lui Radu și mie inspirația să reconstituim un alt duel faimos din „Cine-anfipt laleaua-n brânză.” Adică „cheese au borcan”, bănuiesc.
Și după o masă bună, un duel bun încheiat la egalitate, un pui de somn foarte ușor de 10 ore, am mers din nou la drumeție.
Helene a fost și ea aici. Distrugerea despre care mi-a spus Radu mi-a deschis ochii. Nu-mi pot imagina cât de rău a fost în Asheville, dacă a fost atâta pagubă aici, în Spartanburg.
Copaci tăiați și puși pe marginea drumului peste tot. Și chiar peste tot. Nebunie.
Și cum Roci n-a mai făcut o poză cu biserica de ceva vreme, iată încă una, la o zi-două după acea faimoasă baie cu spumă. E tot o fată foarte curată. Și care merge la biserică, de asemenea.
Urmează mai multe poze din seara de Halloween:
După ce am ascultat muzică și după niște dans ușor al lui R&M și după ce am băut niște bere (repet, în beneficiul poliției locale, fără alcool în cazul meu), am plecat. Și am încercat să fac Lambada sau cum s-o numi mișcarea aia. Am eșuat lamentabil, dar m-am distrat în proces.
Jur că berea era fără alcool!
După ce am ajuns acasă, într-o Roci foarte curată, sportivă și confortabilă, am văzut o fantomă pe terasă.
Generozitatea afacerilor locale din SoCar e uimitoare. Nu doar mâncarea rafinată pe care o oferă acest magazin de sandvișuri, dar au și lucruri gratis.
Altă seară, altă salată a fost executată.
Câteva poze din parcul Pisgah. Cred că e în NoCar (North Carolina).
Și, ca să încununăm un weekend grozav, RDK a făcut o rețetă specială de pulled pork. N-a ieșit ca pulled pork, dar a fost aaatât de bună, încât am uitat să facem poze. Mmm!
Și ce predare a fost! Carnea a fost gătită la perfecțiune, iar el a făcut cartofi copți și salată de sfeclă de două feluri. Din nou, n-am nicio dovadă fotografică, fiindcă totul arăta atât de bine încât am uitat să facem poze (mai ales pentru Comandante Aurel).
Am contribuit și eu un pic la prepararea cinei, amestecând uleiul de măsline în salata de sfeclă. Am contribuit însă mult la evenimentul magic al serii, făcând să dispară multă mâncare. Sunt foarte talentat, ce să zic…
Ei bine, altă zi, alte alegeri prezidențiale, și avem un nou al 47-lea președinte…
Mai important însă, RDK a mai făcut niște „cheese au borcan.”
Da, sunt chiar atât de bun când vine vorba de mâncat brânză… Și, apropo de Radu, iată-l îmblânzind bestia.
Și, vorbind acum de Birdie, asta e o pisică inteligentă. Și convingătoare, fiindcă știe cum să obțină ce vrea. E la fel de încăpățânată ca Navalny și, din fericire, RDK nu e Putin. Și, în final, asta e Roci dormind afară acum câteva nopți. Linii frumoase chiar și din unghiul ăsta.
Are faruri HID noi și, pe cuvânt, nu-mi dau seama dacă sunt cu ceva mai bune decât cele vechi… uimitor cum s-au îmbunătățit produsele chinezărie – și calitatea, și prețul. Acum 22 de ani, când Baby (Honda mea S2000) era nouă, un bec HID (unul) costa cam 800 $. Acum, pentru Roci, am cumpărat două becuri HID de pe Amazon cu 20 $. Becurile SYLVANIA ar fi probabil mai bune, dar ar fi de 10 ori mai scumpe. Nebună lume globalizată! Încă globalizată, deocamdată. Și, să sperăm, pentru totdeauna…
Cum mâine încep drumul spre casă, voi posta doar kilometrajul final (actualizare: peste 13.000 de mile în ceva mai puțin de două luni). Și poate un ultim gând de înțelepciune. Probabil.
O aventură a fost, și ce aventură!
Se pot remarca talentele mele artistice, completând harta de mână. Mă minunez de desenul meu grațios… Leonardo nu se compară cu mine!
După o a treia zi cu peste 1200 km conduși la rând, fundul meu zice „gata cu road-trip-urile o vreme!”
În sfârșit înapoi în Carlsbad, după două luni și o grămadă de mile, prea multe camere de hotel, benzină premium, mâncare grozavă și uneori jalnică, de nenumărate ori m-am distrat teribil făcând lucruri distractive/prostești/de-a dreptul stupide, întâlnind niște oameni interesanți, văzând priveliști superbe (și niște părți plictisitoare) și descifrând viața (ei bine, poate doar un pic).
Înainte să postez ultimele cuvinte de înțelepciune, iată o poză bonus din SoCar:
Ei bine, mă gândeam ce norocos sunt… Am putut să-mi iau un an sabatic personal ca să mă destind, să scap de stres și să-mi reîncarc bateriile (Li-Ion).
Când ai timp, n-ai bani, iar când banii nu-s o problemă, e timpul… Sunt foarte recunoscător că am putut face acest road-trip și că m-am destins și mi-am reevaluat viața. După aceste două luni de călătorit prin SUA și estul Canadei, mă simt mult mai înțelept. Ok, poate doar un pic mai înțelept.
Și, în mărinimia mea, iată câteva bucăți de înțelepciune nou-descoperite (newfound(land
)):
Prietenii sunt cel mai important lucru din viața cuiva
Relațiile care funcționează, funcționează. Cele care nu, nu
Deși munca e importantă, e o grămadă de viață în afara muncii pe care ar trebui s-o „trăiești” mai întâi
Să fii singur și departe de rutina zilnică îți permite să pui lucrurile în perspectivă și să-ți dai seama că ar trebui să recitești „The subtle art of not giving a f*ck”. Bătrânul Audi S8 din Ronin e o mașină de călătorie grozavă
Brânza e esența vieții
Mâncarea bună (pe lângă brânză) e minunată, și uneori ar trebui să te oprești din a mânca chestii de la microunde (chiar și chestiile bune de la Costco)
Înainte să pleci într-o vacanță lungă, trebuie să te pregătești adecvat. Ochelarii de condus Serengeti chihlimbariu sunt o chestiune de viață și de moarte. Cam
Să încerci să faci economie căutând benzină premium mai ieftină e un exercițiu de zădărnicie (mai ales când călătoria e destinația)
Canada e grozavă
CarPlay e grozav
Franceza e grozavă, quebecheza nu prea. Natasha St-Pier e grozavă, chiar și când e greu de înțeles (ceea ce pentru mine e prea des)
Michelin Pilot Sport 4 all-season sunt beton (în combinație cu o geometrie ca lumea)
Viața e scurtă și, te rog, recitește punctul de mai sus despre a nu-ți face prea multe griji pentru orice mică problemă
Toate cele de mai sus nu înseamnă nimic, dacă nu înseamnă nimic pentru tine. În final, cum zice Landmark, n-am învățat nimic
A fost înălțător să împărtășesc toată această înțelepciune minunată cu voi toți, cititorii mei!
Hmmm… toți cititorii mei… asta îmi amintește de o reclamă la un local de burgeri din Houston pe care am văzut-o cu mult timp în urmă: „Mega Burger – Peste șase serviți!”
