Roci and I – Înapoi în Canada
Înapoi în Canada, adică în partea vorbitoare de engleză+eh, conducând destul de repede înapoi prin Newfoundland de la Fortune la Channel Port aux Basques… în drum spre Nova Scotia și New Brunswick! Uraa!
În timp ce aștept feribotul ca să traversez de la Port aux Basques la North Sydney, am timp de omorât. Mult, fiindcă se pare că Port aux Basques nu e prea turistic. Am mers să vizitez, și nimic. Această așteptare, însă, i-a permis creierului meu să rezolve un mister uriaș, dar voi posta asta după ce trec în SUA, fiindcă ține de secrete de stat canadiene. Așteptarea va fi scurtă, deși știu că mori de nerăbdare să afli
!
Până la revelație (nimic mai puțin decât o revelație adevărată!), iată ce am făcut Roci și cu mine.
Ne-am oprit în St George's, și a fost grozav. Orașul care-mi poartă numele are o grădină! Și nu doar atât, uite aici!
Mai au și un turn! Pentru un scop sau altul, sunt sigur! Nu se vede, fiindcă din păcate blochez poza, dar și Roci zâmbește!
Și lucrurile uimitoare nu se opresc aici!
Uite ce atracție uriașă, marcată ca atare în Google Maps!
Dacă ești în estul Canadei sau chiar în emisfera nordică, trebuie să te oprești în St George's și să fii martor la aceste minuni ale lumii (cred 8, 9 și 10 – fiindcă au și un muzeu Umchatka-Mitchamatcha-sau-cumva! Din păcate închis azi – și pot doar să presupun că e fiindcă au primit și sunt în proces de a expune Mona Lisa de la Le Louvre și niște artă egipteană frumoasă furată de la British Museum).
Ei bine, oprirea asta a fost un punct forte uriaș al călătoriei mele de vreo 5 săptămâni, iar faptul că am fost blocat în clădirea feribotului câteva ore a făcut minuni pentru elanul meu creativ…
Până ajungem în Nova Scotia, Roci și cu mine ne retragem… Noapte bună!
Vineri, 18 octombrie, Anno Domini 2024. Traversarea de noapte de 7 ore a fost fără evenimente. Cam.
Abia așteptam să călătoresc cu feribotul, dar cu ultimul ăsta drum cu feribotul mi-a trecut pofta.
Nu cred că am dormit mai mult de două ore toată noaptea, în scaunul rabatabil discutabil de confortabil. Traversarea a fost calmă și, chiar și pe puntea de observație de la nivelul 10 al vasului, vântul nu era copleșitor ca în alte traversări cu feribotul. Luna plină o făcea destul de romantică, luptându-se (și învingând) cu norii răzleți. Devin poetic, cam. Romantic, într-adevăr.
Dar, și e un mare fund (minus un „d”).
Oamenii. Oh, umanitatea…
Pantofii scoși. Miros.
Sforăit. Aproape la fel de rău ca un aparat de aer condiționat prost dintr-un Best Western dărăpănat.
Sforăit. Ești captivat să afli dacă grăsanul își revine și trece de ceea ce pare ultima gură de aer înainte să moară. Și repetă. Și repetă. Apoi mai repetă un pic. Dacă n-ai înțeles niciodată apneea de somn, îți recomand o traversare de noapte cu feribotul.
Tuse. Ai jura că e o navă-spital de TBC. Toată lumea pare bolnavă și pe punctul de a muri. Mă așteptam să văd bucăți de țesut pulmonar pe podea (am verificat, dar nimic).
Una peste alta, a fost o experiență interesantă. Și mi-am luat un avans la pași pe ziua respectivă, cu peste 2000 de pași urcând și coborând scările și mergând pe puntea de observație în timp ce admiram Luna.
Slavă Domnului pentru Natasha St-Pier și pentru AirPods-urile cu anulare a zgomotului. Și pentru detergent (alt nume pentru dezinfectantul Purell). Poate Trump avea dreptate sugerând să-l ingerezi… Am terminat cu feriboturile. Deocamdată.
Hmmm… citind cele de mai sus, îmi dau seama cât de epuizat eram. Dar sforăitul era chiar enervant…
Roci și cu mine am condus un pic prin zonă, după cum ne-a poftit inima.
Trecând prin Merigomish, Roci și cu mine am găsit niște teren de vânzare, și credem că aici vom construi casa cu o cameră deasupra garajului de 100 de mașini pe care mi-am dorit-o mereu (și la care Roci a subscris):
Of… câteva zile, zile pline, au trecut, și în timp ce scriu bucata asta, sunt în casa lui Kennedy din St Andrews. OK, nu a lui Kennedy, ci Kennedy. Ultima noapte în Canada, deocamdată.
Dar, înainte de St Andrews, hai să acoperim mai întâi Lunenburg, Peggy's Cove, o întâlnire întâmplătoare pe partea de zi cu bucurie, Moncton și St John. De fapt voi sări peste St John, fiindcă nu mi-a fost pe plac.
Lunenburg e extrem de frumos, unul dintre cele mai drăguțe orașe de la mare pe care le-am văzut. Iar seceta culinară s-a terminat cu siguranță în Nova Scotia. Ăștia se pricep la fructe de mare. Toată supa-cremă (chowder) pe care am avut-o (cel puțin de 4-5 ori) a fost excelentă, iar cea din Lunenburg nu a făcut excepție.
Iată povestea originalului Bluenose. Cea mai rapidă navă a vremii!
Picton Castle e o faimoasă navă cu pânze înalte. N-am auzit de ea până acum, dar vom pune asta pe seama neatenției. După skipperul bărcii de tur al portului, plătești 50 de mii pentru un an de instruire despre cum să operezi toate posturile de pe o navă cu pânze înalte. Muncă grea, și 50 de mii! Canadieni, dar totuși…
Acum, bancnota de 100 $ din 1932 nu era chiar atât de mare, asta e doar o replică supradimensionată. Deci motivul pentru care o etalez cu mândrie e că imaginea de pe bancnotă e Lunenburg în 1932. S-ar putea să greșesc anul bancnotei, dar cred că asta a zis skipperul bărcii din port. Poate.
Din păcate, noua mea iubire avea o fire de lemn, așa că am lăsat-o în port.
Mă văd petrecând o vacanță întreagă aici. Mi se spune că navigatul e chiar bun aici… când plec?
Și cum viața e orice numai previzibilă nu, ce zici de asta ca întâlnire întâmplătoare?
Asta e mașina mea clasică preferată dintotdeauna, Jaguar E-Type. Ăsta e un coupe 4.2 din 1970, iar preferata-preferatelor mele ar fi coupe-ul 4.2 din vreo 1972, în verde British racing. Dar și roșul ăsta închis merge perfect!
Și ce mesaj grozav de fundal! Cei doi din Nova Scotia, sau scoțieni-eni?? cu care vorbeam n-au observat semnul din fundal. Proprietarul Jag-ului își vizita prietenul care restaurează un muscle car. Am uitat care, fiindcă nu-mi pasă prea mult de muscle car-uri (cu excepția Mustang-ului, desigur). Iar proprietarului muscle car-ului, la afirmația mea că e un proiect mare, mi-a replicat „trebuie doar să trăiesc destul de mult.” Grozav!
Tipi de treabă.
Și mai departe, spre Peggy's Cove.
Am făcut o mie de poze aici, fiindcă acest far și împrejurimile lui sunt aaatât de frumoase! Asta e una dintre pozele mele preferate, fiindcă surprinde esența frumuseții lui, iar barca cu pânze o completează atât de bine. Norocos să văd o barcă cu pânze, fiindcă navigatul pe Coasta de Est s-a cam terminat pe anul ăsta.
Serios, în afară de pozele cu Luna, capacitățile camerei iPhone-ului meu sunt fenomenale.
A trebuit să mai pun o poză cu Jag-ul. Aaatât de frumos. Formula magică = far + barcă cu pânze + E-Type. Mereu m-am priceput la matematică…
După ce am ajuns în Moncton, Roci a rămas parcată să stea de vorbă cu mașina de poliție, iar eu am mers să văd valul de maree (mulțumesc, Mike, că mi-ai spus despre el și despre mareele uriașe din Golful Fundy).
Și am avut norocul să văd valul de maree cu surferi!
Chiar înainte să plecăm, Roci a mers să dea un interviu postului de televiziune local.
Eu n-am fost lăsat în studio, dar se pare că discuția s-a axat pe subiectul superiorității V8 față de electrocasnice, scuze, vreau să zic mașini, mai ales pentru road-trip-uri. Se pare că interviul a primit recenzii entuziaste… Așa mi-a zis Roci!
Și acum am ajuns în St. Andrews, la o aruncătură de băț peste granița cu SUA.
Ei bine, părea o aruncătură de băț pe harta Google când căutam un hotel, dar în realitate e un ocol de vreo 20 km. Merită din plin! Foarte frumos, deși nu frumos-ca-Lunenburg. Mâncare grozavă și, pentru o schimbare, am băut un pahar de vin, ca să sărbătorim ultima noastră noapte în Canada. Ce călătorie! Ce țară!
Cred că am una dintre cele mai drăguțe camere, iar hotelul e chiar în fața debarcaderului.
Roci și cu mine am ieșit la o plimbare prin St. Andrews, și iată câteva poze:
Roci voia să meargă la observat balene, dar din păcate, sezonul s-a terminat.
Și cum mâine foarte dimineață, pe la 10 AM, Roci și cu mine vom trece granița și vom fi înapoi în SUA, pot încheia cu următoarele note, scrise, cum am menționat, acum câteva zile.
Și e sigur să public notele astea acum, fiindcă e duminică seara târziu, iar securitatea canadiană nu dă atenție blogurilor de călătorie până luni după-amiaza târziu, după multă cafea bună și croasante. Poate și niște Tim Horton cu patru brânzeturi. Până atunci, Roci și cu mine vom fi înapoi în siguranță în State, departe de raza serviciilor secrete canadiene, politicoase, dar ferme.
Următoarea secțiune, în italic, a fost scrisă înainte de a ajunge în Nova Scotia, pe feribot, cu puțin somn și puține cunoștințe despre ultimele două provincii canadiene pe care le-am vizitat. Va urma o încheiere finală care corectează o parte din conținutul italic.
Marele final al Canadei și gânduri finale
Azi am condus din mijlocul Newfoundlandului (Gander) până la Channel Port aux Basques. Pe baza puterilor mele deductive impresionante, am reușit să străpung vălul de secret pe care acești canadieni aparent drăguți și de încredere îl perpetuează asupra lumii bănuitoare, și asupra propriilor copii!
O zi întreagă de condus și niciun elan la orizont. Mi-au spus chiar la o oprire de reparații ale drumului să-mi țin aparatul pregătit, fiindcă e un elan alb și frumos, femelă – și nimic. Sunt convins că elanul e echivalentul canadian al Unicornului european.
Elanul e o bestie falsă, inventată, ca să încânte deopotrivă copiii și turiștii. Nu-ți poți imagina cât de elaborată e această înșelătorie. Semn după semn pe autostrăzi, tricouri și șepci cu silueta elanului, căni de cafea cu elani și așa mai departe… nivelul de efort și nivelul inconceptibil de succes în a păcăli turiștii și copiii… Canada cheltuiește 27,3 miliarde de dolari canadieni, adică vreo 1 milion în bani americani, ca să tragă lâna peste ochii lumii. Și cum am aflat suma exactă, întrebi? Ai trecut cu vederea puterile mele deductive impresionante menționate în secțiunea de mai sus, nu-i așa? Da, prietene, un simplu calcul pe dosul unui șervețel pentru mine, care i-ar fi luat luni întregi unui profesor universitar de matematică, mi-a dat acest număr complet de încredere.
Și, dragi prieteni și rude, dacă dispar după ce postez această notă finală despre Canada, veți ști de ce. CSIS-ul lor (serviciul secret canadian și, da, chiar au unul, oricât de amuzant ar suna) mi-a plătit-o pentru distrugerea acestui mit elaborat. Va fi o execuție foarte politicoasă, dar totuși o execuție. La necrologul meu, vă rog veniți cu cele mai bune glume despre elani – ca să sfidați CSIS-ul!
În concluzie, Canada e o țară grozavă, uluitor de frumoasă, populată de oameni foarte drăguți și, cu excepția Quebecului, cu cea mai jalnică mâncare pe care o poți mânca de fapt (cel puțin în orașele mai mici din est / locurile mai izolate). Poți să te gândești: dar dacă francezii ar fi câștigat împotriva britanicilor (știu că e absurd, dar cum a zis Elvis sau poate Lennon, Imagine…). O țară uriașă, la fel de superbă cum e, vorbind cea mai frumoasă limbă din lume, și cu mâncare grozavă?!? Ar fi fost de neoprit! Dar, c'est la vie…
Și încă o nemulțumire despre această țară minunată. Ce naiba e cu voi, oameni buni, care cumpărați în masă cea mai urâtă mașină după Aztek? Designul lui Hyundai Tucson e atroce (farurile alea!) și fiecare a treia mașină de pe drum e una dintre aceste abominații… Sunt sigur că e o mașină bună, dar, măi, e hidoasă! Deci, Canada, cu toată dragostea mea, am un plan foarte simplu în 3 părți pentru tine și, dacă îmi urmezi sugestia, vei fi cea mai măreață țară din lume. După SUA și România, desigur. Apropo, Franța nu e o țară, ci o idee. Liberté, égalité, fraternité. Vive la France!
Convinge America să ți se alăture în invadarea Franței (adică cere soldaților americani să adauge o insignă canadiană pe uniforme). După o invazie prelungită de 20 de minute, împarte prada astfel:
1. – Canada primește 90% dintre bucătari și îi mută în Canada ca să scape de mâncarea ta groaznică. Dă-le americanilor restul de 10%, fiindcă mâncarea din SUA, deși nici pe departe la fel de rea ca a ta, tot ar putea beneficia de savoir-faire-ul francez în acest domeniu.
2. – convinge-i pe americani să-l răpească pe Macron și să-l facă împăratul SUA, ca nimeni din lume să nu aibă curajul să se opună Americii. Micuțul are curaj cât casa (singurul lider european actual atât de înzestrat) și, cu o țară adevărată și o armată adevărată sub comanda lui, va fi ca Cezar+Spartacus+Rommel+Eisenhower+Alexandru-cel-mai-Mare la un loc! Să vedem, domnule Putin și domnule Xi și domnule (am uitat numele tipului din Coreea de Nord), cum vă descurcați cu curajul lui Macron! Vă va pălmui pe toți de vă va suna apa-n cap! În plus, ce îmbunătățire față de Kammie Harries sau de Trumpster!
3. Trimite-ți Tucson-urile (cu siguranță pe toate cele negre!) în Coreea de Nord sau pe Marte și cumpără de acum înainte doar Santa Fe-urile frumoase!
Actualizare la planul de mai sus, după ce am trecut prin Nova Scotia și New Brunswick.
Invazia Franței ar putea fi limitată la Paris și zonele înconjurătoare. Sunt destui bucătari acolo cât să dublezi populația din Newfoundland și Labrador și să bagi niște mâncare adevărată în bieții oameni ăia!!
Cum fructele de mare pe care le-am avut în Nova Scotia și New Brunswick au fost excelente, nu e nevoie să treci în masă la bucătăria franceză. Deși n-ar strica…
Și cred că au mâncare acceptabilă pe Coasta de Vest a Canadei. Și în Toronto. Mențiune specială pentru gelato-ul din Vancouver. Se pare că cei din Vancouver au invadat Italia…
Și cu asta, ăsta e sfârșitul blogului Roci and I. În Canada, fiindcă mai avem…